You are currently viewing Clătitele copilăriei

Clătitele copilăriei

Astăzi vorbeam cu o mătușă (sora mamei) la telefon. Facea clatite! Deodată mi-a “bufnit” în nas un miros de clătite coapte, ca cele din copilărie, cu mult lapte și unt. Am încercat și eu să le reproduc și zic eu, că mi-au reușit!

Ingrediente:

  • 500 ml lapte integral
  • 2 ouă
  • 60g unt topit
  • 200g făină

Într-un bol încăpător, am pus toate ingredientele lichide și am amestecat bine cu un tel. Apoi, am încorporat făina. Am copt clătitele într-o tigaie antiaderentă încinsă.

Ne plac pentru că sunt pufoase și mai ales foarte versatile. Le putem servi ca atare sau le putem umple cu zeci de variante, de la umpluturi dulci, la cele sărate.

Printre preferatele noastre sunt clătitele umplute cu brânză și mărar, iar din categoria dulce, sunt cele umplute cu unt de migdale și banane.

O variantă de servire, de restaurant, poate fi acest cocktail de clătite, cu frișcă și fructe. Pentru mămicile din România, folosiți smântână dulce de la Lăptăria cu caimac / Sanlacta, iar în UK, puteți folosi orice “double cream”, pentru că toate sunt ok, fără caragenan.

În 2020 avem de toate, numai “bunătățuri”, dar am da orice, ca măcar pentru o zi, să ne întoarcem la gustul inconfundabil din copilărie.

Poftă bună!