Sărmăluțe cu ciuperci și quinoa

  • Post author:
  • Post category:Rețete

Ingrediente:

  • 2 cepe
  • 2 morcovi
  • 2 ardei gras
  • 600g ciuperci
  • 120g quinoa
  • 2 linguri făină 650
  • 2 linguri ulei de rapiță (presat la rece)
  • 1 lingură pastă de roșii
  • 1 linguriță cimbru uscat
  • verdeață proaspătă
  • frunze pentru învelit (puteți folosi și de viță, hrean, tei, mangold, etc)

Tocăm toate legumele mărunt, apoi le punem puțin la înăbușit cu uleiul și 2-3 linguri de apă. Acoperim cu un capac și lăsăm 8-10 minute la foc mediu, cât să scadă zeama.

După ce a scăzut zeama de la legume, le punem într-un bol și adăugăm quinoa (hidratată și spălată în prealabil), mirodeniile și amestecăm. Dacă nu avem o compoziție destul de legată, putem să adăugăm un ou sau încă o lingură de făină.

Împachetăm sarmalele și le punem la fiert, aproximativ o oră, la foc mic.

Le-am servit cu smântână!

Poftă bună!