Înghețată cu fructe și lapte de cocos

  • Post author:
  • Post category:Rețete

E începutul lui Iulie, afară ar trebui să ne prăjim, la propriu, dar la noi e tare frig, plouă cu găleata, bate vântul și umblăm cu geci și căciuli.

Dar chiar și așa, ar merge niște înghețată. Împreună cu Simon am făcut niște înghețată tare bună, din două ingrediente: fructe proaspete și lapte de cocos.

Mai exact, am tăiat mărunt niște fructe (mango, kiwi, nectarine și afine), pe care le-am pus în forme (aproximativ 3 sferturi), apoi am completat cu lapte de cocos.

Am pus formele în congelator și cam asta a fost toată treaba!

Partea grea a venit când a trebuit să îl opresc pe Simon după vreo 3 bucăți. O voia și pe-a patra!🤦‍♀️

Pozele vor vorbi de la sine!😁

Poftă bună!