Iubesc murăturile! Le iubesc simple sau drept garnitură. Indiferent că sunt castraveți, conopidă, roșii, pot spune încă o dată că îmi plac murăturile.
Astăzi am pregătit niște ceapă roșie murată și abia aștept să o gust, dar sunt sigură că e delicioasă.
Ingrediente:
- 10 cepe roșii
- 1 l apă plată
- sucul de la 6 lămâi
- 2 linguri zahăr
- 2 linguri sare kosher
- piper negru boabe
- foi de dafin
Puneți apa într-un ibric și aduceți în punctul de fierbere.
Când apa fierbe adăugați zahărul, sarea și lăsați să fiarbă împreună 3-4 minute.
Între timp feliați ceapa și puneți-o în borcane sterilizate. Adăugați foile de dafin, boabele de piper negru, zeama de lămâie și turnați apa fierbinte.
Fiți foarte atenți pentru că este atât de fierbinte. Închideți borcanele cu capace și acoperiți-le cu pături. Lăsați-le acoperite până ajung la temperatura camerei, apoi păstrați-le într-un loc uscat, ferit de soare.
Serviți cu carne, cartofi prăjiți/copți, etc. Poftă mare!