Când sunt în până de idei, verific repede frigiderul și în 5 minute mă gândesc la ceva rapid. Azi am găsit niște piept de pui și niște legume, iar timpul era limitat. Simon dădea semne de trezire, iar burtica lui de foame. Așa că mi-a venit prin minte un grătar, că oricum nu mai făcusem de ceva vreme, dar cum la noi, e țara ploilor, slabe șanse de grătare. Așa că am trecut la planul B și anume grillul.
Ingrediente:
- 1 piept de pui
- 1 broccoli
- 1 ardei gras
- roșii cherry
- 2 linguri ulei de avocado
Am tăiat carnea felii, de grosimea unui deget. Am încins un grill și am pus carnea, am lăsat-o să se gătească la foc mic. Într-o oală am dat un clocot la broccoli, 5 minute. Când am întors carnea pe cealaltă parte, am adăugat toate legumele și 2 linguri de ulei de avocado. Am mai lăsat vreo 5-7 minute și gata prânzul.
NOTĂ: Tăiați carnea în felii mai groase, astfel încât să nu rezulte un pui uscat și greu de mestecat de gurițele mici!
Poftă bună!