You are currently viewing Ouă de Paște colorate natural

Ouă de Paște colorate natural

Sărbătoarea Paștelui este cea mai mare sărbătoare a creștinilor și vine cu o mare încărcătură emoțională.

Paștele înseamnă minune și credință, dincolo de preparatele delicioase și tradiționale ale gospodinelor din lumea întreagă.

Vopsitul ouălor îmi amintește de copilărie. De cum o ajutam pe mama la toate pregatirile și mai ales, de cum ma luam la întrecere cu verișoara mea, Paula… cine are cele mai faine modele pe ouă? Asta era întrebarea!

Acum, suntem gospodine în toată firea, eu și mamă. Suntem la casele noastre, în țări străine, dar cu sufletul și mintea, acasă, acolo unde am copilărit.

Acum, e datoria mea de gospodină și mamă, să sădesc în fiul meu, tradiții și principii sănătoase, la fel ca cele cu care eu am crescut.

Pentru că sunt împotriva a tot ce înseamnă chimic și procesat, vom vopsi și anul acesta ouăle, așa cum am învățat, cu ingrediente naturale și curate, coji de ceapă și sfeclă roșie.

Cele necesare:
– 8 ouă la t° camerei
– cojile de la 2 cepe
– 1 sfeclă roșie
– 1 lingură cidru de mere
– un dres nou, spălat în prealabil
– frunze din grădină (toate formele și mărimile)

Prima dată spălăm ouăle cu apă caldă pentru a le degresa, apoi le lăsămsă se usuce. Așezăm câte o frunză pe ou, apoi învelim cu o bucată de dres și facem nod. La fel procedăm cu toate ouăle.

Într-o oală, punem sfecla tăiată grosier, frunzele de ceapă, cidrul și cuprindem bine cu apă. Lăsăm să fiarbă la foc mic 15-20 de minute, cât să iasă culoarea. După ce se răcește puțin apa, adăugăm ușor ouăle și lăsăm să fiarbă la foc încă 15-17 minute.

Apoi le scoatem, le îndepărtăm dresul cu frunzele și le ungem cu puțin ulei pentru a fi lucioase și aspectuoase!

Le așezăm frumos într-un bol și așteptăm să vină Paștele să le ciocnim și să ne urăm de bine!

Dacă tot avem rețeta de ouă roșii, zic sa fie și una cu oua marmorate.

Mai exact, cu flori de hibiscus.

Se spala bine ouăle pentru a îndepărta stratul de grăsime.

Al doilea pas este sa punem într-o oală aproximativ 30-40g flori de hibiscus (uscate), apoi adăugăm 1l de apă rece. Amestecăm puțin și așezăm ouăle cu grijă, sa nu le spargem.

Punem oala sa fiarbă la foc mic si lăsăm ouăle, 15 minute din momentul fierberii. Apoi le scoatem si le tamponăm usor cu un șervețel din hârtie.

Pentru a fi mai luciose, le putem unge cu puțin ulei. Ies deosebit de frumoase.

Ne-am și distrat, ne-am facut și amintiri și ne-am rezolvat și treaba.

Ce ziceti si de niste ouă cu varză roșie și turmeric? Sunt superbe!

Aveti nevoie doar de oua albe fierte, turmeric, varză rosie si oțet.

Se fiebe 20 de minute 1 litru de apa cu 4 linguri de turmeric. Se adaugă 1 lingură de oțet si ouăle. Se continuă fierberea încă 10 minute, după care se lasa ouăle sa stea în culoare minim 3-4 ore.

La fel se procedeaza si cu varza. Se toaca grosier varza si se pune la fiert 10 minute. Se adaugă apoi o lingură de oțet și ouăle. Se continuă fierberea încă 10 minute, apoi se lasa ouăle in culoare minim 4-8 ore, sau in funcție de nuanța de albastru pe care o vreti.

Nu-i așa că sunt frumoase?