Pain aux raisin et creme patissiere (rulouri cu stafide și cremă de vanilie)

  • Post author:
  • Post category:Rețete

Pentru aluat:
Ingrediente:
– 500g făină 550
– 230ml apă caldă
– 1 ou
– 80g unt (la t°camerei)
– 5g drojdie uscată

Pentru uns:
– 1 gălbenuș

Dizolvăm drojdia în apa caldă, apoi adăugăm amestecul peste celelalte ingrediente. Amestecăm bine toate ingredientele până făina este bine încorporată. Frământăm aproximativ 6-7 minute până obținem un aluat nelipicios și foarte maleabil.

Pentru cremă:
– 500ml lapte integral
– 3 ouă
– 2 linguri miere certificată (1+)
– semințele de la 2 păstai de vanilie
– 30g amidon de porumb (nemodificat genetic)
– stafide

Pentru crema de vanilie, punem laptele la fiert, iar între timp mixăm bine celelalte ingrediente, cât să fie o compoziție omogenă. Când laptele ajunge în punctul de fierbere, adăugăm compoziția cu ouă și amestecăm continuu până când se îngroașă. Apoi, mutăm crema într-un bol curat, acoperim cu folie alimentară pentru a nu forma crustă și lăsăm să se răcească complet.

Dupa ce a dospit aluatul, il intindem într-o foaie subțire, de 0,5 cm, apoi intindem crema de vanilie și presaram stafidele.

Rulam si apoi taiem felii de 1-2 cm. Le așezăm într-o tavă, le ungem cu putin gălbenuș și coacem 20-25 de minute, in cuptorul preîncalzit la 180°.

Sunt delicioase!

Poftă bună!