Universul nostru a prins contur în urmă cu doi ani! Atunci s-au aliniat planetele în favoarea noastră, iar Soarele și Luna, ne-au fost martori.
Universul nostru are ochi blânzi și verzi, părul blond, cu zulufi, are două mânuțe grăsune, are un zâmbet sincer și inocent, iar glasul lui ne face să mergem mai departe ori de câte ori ne spune “mama” și “tata”, cuvinte pline de rezonanță!
Da, Universul nostru este Simon Mihai, iar astăzi împlinește 2 ani! 😊❤
Mițule, să fii sănătos, de restul avem noi grijă!❤ Să nu-ți lipsească zâmbetul și inocența niciodată! Să fii om bun și să lași în calea ta, safire! La mulți ani!❤ Te iubim!❤
Ingrediente:
Pentru blat:
- 5 ouă
- 200g făină 650
- 140g iaurt
- 70 ml ulei de cocos
- 1 linguriță praf de copt bio
- 1 lingură pudră de vanilie
- 1 linguriță scorțișoară Ceylon
- 3 linguri miere (1+)
- coaja de la o portocală bio (spălată cu bicarbonat)
Pentru cremă:
- 400g mascarpone
- 150g smântână
- 2 linguri miere (1+)
- 2 picături ulei esențial de portocale
- 1 lingură cu vârf pudră de spirulină albastră
Pentru decor:
În interior:
- zmeură
- mure
Deasupra:
- figurine din ceară (steluțe și cerculețe)
- granule din aur (foițe de aur mototolite)
Începem cu blatul. Batem ouăle cu mierea, apoi adăugăm iaurtul si uleiul. Amestecăm bine si invităm și făina și restul ingredientor. Punem compoziția în tavă (eu am avut una rotundă xu diametrul de 14cm, specifică pt panettone). Introducem tava în cuptorul preîncalzit la 160°, timp de 40-45 de minute sau până trece testul scobitorii.
Pregătim crema de brânză. Amestecăm toate ingredientele pt cremă și batem cu mixerul la viteză mare până obținem o cremă densă și grea, care nu cade din paleta mixerului. ATENȚIE: branza mascarpone si smântâna trebuie să fie foarte, foarte reci, si avem grija cum mixam crema, să nu se taie. Se păstrează la frigider până în momentul asamblării tortului.
După ce blatul s-a copt, il lăsăm să se răcească complet, apoi il secționăm în 3 foi.
Așezăm primul blat, punem cremă, apoi zmeură. Deasupra așezăm al doilea blat, crema și mure, iar la final al treilea blat.
Îmbrăcăm tortul cu crema rămasă și așezăm decorul.
Se cântă La mulți ani!, se pun dorințe, apoi se servește alături de cei dragi!