Lipii de casă cu pastă de ardei copți și ierburi de Provence

  • Post author:
  • Post category:Rețete

Ingrediente:

  • 250g făină 650
  • 60g unt la t° camerei
  • 100 ml apă caldă
  • 2 linguri pastă de ardei copți
  • 1 lingură ierburi de provence
  • 1 linguriță praf de copt

Intr-un bol punem făina și praful de copt, apoi încorporam untul. Ulterior adăugăm și celelalte ingrediente, respectiv, apa, pasta de ardei și ierburile. Frământăm aluatul puțin până obținem unul elastic și nelipicios. Il acoperim cu o folie si il lăsăm putin la odihnit (cam 20-30 de minute).

Împărțim aluatul in bucăți de mărimea unei mingi de tenis și le întindem cu sucitorul până obținem o foaie subțire (1-2 mm). Punem lipiile intr-o tigaie antiaderentă încinsă la foc mic și lasăm să se coacă 1-2 minute pe fiecare parte. La fel procedăm și cu celelalte biluțe de aluat.

Sunt aromate și mult mai bune decat cele din comerț!