Pentru mine nu există ceva mai “homemade” decât tăițeii. Oricât de banali ar părea, nu sunt!
Tăițeii de casă sau pastele de casă, mi se par apogeul unei gospodine. Nu toată lumea îi pregătește, de cele mai multe ori, din lipsă de timp.
Însă și când cineva face tăiței, îi arată peste tot! Așa cum fac eu acum!
E o rețetă simplă, dar trebuia să o împart cu voi. Și dacă cu ou face toate lumea, zic să avem și o rețetă de post, vegană.
Ingrediente:
– 200g făină
– apă (cât cere aluatul)
– 2 linguri ulei de măsline
Opțional puteți adăuga și puțin turmeric dacă vă doriți să aibă un plus de culoare. Eu am pus un vârf de cuțit.
De aici treaba e simplă. Într-un bol, punem făina, uleiul de măsline și adăugăm apă cât să obținem un aluat nelipicios, compact.
Îl învelim într-o folie și îl lăsăm la odihnit la rece aproximativ 30 de minute.
După jumătate de oră, scoatem aluatul și îl împărțim în 2.
Pe blatul înfăinat întindem fiecare bucată într-o foaie subțire, subțire. Presarăm puțină făină pe foaia de aluat, astfel încât să fim siguri că nu se va lipi.
Împachetăm foaia în 4 și cu un cuțit bine ascuțit tăiem tăiței subțiri.
Dacă vă doriți tăiței mai lați, de tip tagliatelle, puteți tăia bucăți mai late.
Se întind răsfirat tăiței, astfel încât să se usuce bine.
Se pot depozita gata uscați în pungi de hârtie, sau se pot congela înainte de uscare, cu condiția să aibă un strat generos de făină pe ei.
Abia aștept să fac o supă cu tăiței și multe legume.
Poftă mare!