Trecuse ceva timp de când nu mai făcusem niște paste. Așa că am făcut rapid un inventar al frigiderului și m-am apucat de treabă!
Rezultatul a fost unul demențial. Niște paste cremoase și gustoase cum rar mai vezi. Și chiar sunt modestă când spun asta!
Ingrediente:
– 300g spaghetti
– 500g somon file
– 100g roșii cherry
– 1 ceapă
– 5 căței usturoi
– 300ml smântână lichidă
– sare și piper (după gust)
Tăiem somonul file în cubulețe și îl asezonăm cu puțină sare și piper. Îl așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și îl băgăm în cuptorul preîncalzit 12 minute, 195°.
Între timp, tocăm ceapa și usturoiul și le punem într-o tigaie cu puțin ulei. Le călim câteva minute, apoi adăugăm roșiile cherry tăiate în 2 și lăsăm să se gătească 5-7 minute.
Separat, punem o oală cu apă la fiert. Când apa dă în clocot, punem pastele la fiert.
Peste ceapă punem smântâna lichidă, bucățele de somon, asezonăm cu sare și piper și lăsăm totul să scadă și să capete consistența de sos.
Când pastele sunt al dente, le punem în tigaia cu sosul și lăsăm să se întrepătrundă toate gusturile, aproximativ 4-5 minute.
Optional, puteți adăuga niște pătrunjel verde tocat mărunt la final.
Sunt demențiale! Poftă mare!