Waffles cu lămâie servite cu iaurt și pudră de noni

Ingrediente:

  • 3 ouă
  • 1 linguriță pastă de curmale
  • 1 praf de vanilie
  • 50 ml lapte
  • 100g făină
  • 80g unt topit
  • coaja de la o lămâie bio (spălată cu bicarbonat de sodiu)

Pentru servit:

  • iaurt
  • fructe proaspete
  • pudră de noni
  • fistic

Batem ouăle împreună cu pasta de curmale, apoi adăugăm untul treptat, ulterior adăugăm și celelalte ingrediente și amestecăm bine. Punem compoziția cu o lingură în formele de waffles și le introducem în cuptorul preîncalzit la 180°, timp de 15-20 de minute.

Sunt pufoase și delicioase! Noi le-am servit cu iaurt, fructe, pudră de noni și puțin fistic.

Poftă bună!