Fursecuri cu dulceață de zmeură și chia

Ingrediente:

  • 80 g unt
  • 80 g unt de cocos
  • 100 g brânză de capra
  • un ou
  • 300 g făină 650
  • 3 linguri fulgi de cocos
  • 1 lingură pastă de curmale
  • un praf de scorțișoară Ceylon
  • o linguriță pudră de vanilie

Pentru topping:

  • 500g zmeură
  • 1 lingură chia râșnită

Am amestecat toate ingredientele pentru aluat și l-am frământat puțin, apoi l-am făcut biluțe, pe care le-am aplatizat cu un capac de sticlă, astfel încât să se formeze o adâncitură. Apoi, le-am așezat într-o tavă tapetata cu hartie de copt și le-am copt 30 de minute la 180°.

Între timp ne ocupăm de dulceață. Punem zmeurele într-o crăticioară cu 2 linguri de apă cât să lase zeama, apoi adăugăm chia râșnită. Lăsăm pe foc mic, cât să scadă puțin.

După ce se răcesc puțin fursecurile, punem dulceața în adâncitura respectivă și apoi le pudrăm cu făină de cocos (opțional).

Poftă bună!