Pogace cu brânză Feta

Ingrediente:
Pentru foile de foietaj:

  • 660g făină 650
  • 200ml apa caldă
  • 200ml lapte cald
  • 90ml ulei presat la rece
  • 10g drojdie uscată
  • 1 ou
  • 1 linguriță miere (opțional, 2+)
  • 150g unt topit

Pentru umplutură:

  • 100g brânză Feta frământată

Pentru topping:

  • 1 gălbenuș
  • 2 linguri lapte
  • mac albastru

Modul de lucru îl găsiți aici:

Într-un bol, punem laptele, apa, mierea si drojdia. Amestecăm până se dizolva drojdia. Apoi adăugăm făina, oul, uleiul și începem sa frământăm până obținem un aluat nelipicios și elastic.

Acoperim bolul cu o folie și îl lăsăm la dospit până își dublează volumul.

După ce și-a dublat volumul, pe blatul înfăinat, îl împărțim în 8 bucăți. Întindem foi foarte subțiri, pe care le ungem cu untul topit, din abundență și le suprapunem.

După ce am suprapus toate cele 8 foi subtiri, cu sucitorul le mai intindem puțin, astfel sa rezulte o singura foaie, mai groasă.

Punem brânza Feta uniform si rulam. Tăiem ruloul în 8-10 bucăți.

Acoperim iar cu folie și le lăsăm la dospit încă 10-15 minute.

Luăm fiecare bucată, o aplatizăm puțin și ii dăm forma specifica de pogača.

Le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și le ungem cum amestecul de ou si lapte. Ulterior, presarăm semințele de mac.

Introducem tava în cuptorul preîncalzit la 180°, timp de 30-35 de minute sau pana capătă o culoare frumoasă, aurie.

1Promit straturi, straturi.
Poftă bună!