Pachețele cu mere și nuci

  • Post author:
  • Post category:Rețete

Ingrediente:

  • 300g făină 650
  • 150ml apă caldă
  • 4g drojdie uscată
  • coaja de la o portocală (spălată în prealabil cu bicarbonat de sodiu)
  • 1 lingură miere certificată (1+)
  • 3 linguri unt topit

Pentru umplutură:

  • 4 mere
  • un pumn de nuci Pecan mărunțite
  • 1 linguriță scorțișoară Ceylon

Pentru topping:

  • lapte de cocos
  • nuci
  • făină de cocos

Începem prin a dizolva drojdia în apă caldă, împreună cu mierea. Apoi adăugăm celelalte ingrediente și frământăm puțin aluatul până devine elastic și nelipicios. Dacă mai este nevoie, adăugăm făină sau apă, în funcție de consistența aluatului.
Îl lăsăm la dospit până când își dublează volumul.

Între timp, ne ocupăm umplutură. Mai exact tăiem merele cubulețe și le “călim” puțin cu 2 linguri de apă, cât să se înmoaie puțin. Apoi adăugăm nucile și scorțișoara.

Apoi împărțim aluatul în 6 bucăți “ochiometric” egale.
Întindem fiecare bucată o foaie într-un pătrat.

Punem din umplutură în mijloc și apoi împachetăm sub formă de plic.

Ungem cu lapte și presărăm nucile mărunțite.

Coacem în cuptorul preîncălzit la 180°, timp de 25-30 de minute său până devin aurii.

La final presărăm făină de cocos și păpăm cu două mâini!

Poftă bună!