Copănele îmbătate cu Guinness

Dacă ai in frigider niște copănele pe care nu știi să le folosești, atunci rețeta asta vine la fix.
Ușor de făcut, nu durează mult și cel mai important e că sunt demențial de gustoase.
Ingredientele sunt de bază și vă asigur că merită încercată această rețetă.

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 4 copănele
  • 300ml bere Guinness
  • 5 căței de usturoi
  • 1 ceapă
  • 40ml ulei de măsline
  • sare
  • piper
  • 2 lingurițe boia

Tăiem ceapa julien și o punem la călit cu uleiul și usturoiul zdrobit într-o tigaie. Lăsăm la foc mic, cât să se înmoaie puțin.

Între timp, condimentăm copănelele cu sare, piper și boia.
După ce se înmoaie ceapa, punem și copănelele și le dăm “față”, cât să fie ușor aurii.
Apoi, adăugăm berea și acoperim cu un capac.
Lăsăm să se gătească la foc mic până sunt gătite complet.

La final, asezonăm cu verdeață și servim simplu sau alături de o salată.

Noi am servit cu salată de broccoli și mango. Rețeta aici.
Poftă bună!

N.B. Rețetă pentru adulți!