Cheesecake cu mure

Ingrediente:
Pentru blat:

  • 400g biscuiți cu unt + carob (Rețeta aici)
  • 150g unt nesarat topit

Pentru crema de brânză:

  • 500g mascarpone
  • 600 ml smântână dulce
  • 100 ml apă rece
  • 100 ml lapte fierbinte
  • 2 lingurițe pudră de vanilie
  • 4 picături ulei esențial de lavandă
  • 3 linguri pudră de agar agar
  • 5 linguri miere certificată (1+)

Pentru decor:

  • 400g mure proaspete

Pentru jeleu:

  • 200g mure
  • 200 ml apă
  • 1 linguriță agar agar

Punem biscuiții într-o pungă si ii sfârâmăm cu un sucitor. Apoi adăugăm untul topit si amestecăm bine. Așezăm o formă pe un platou (eu am avut rotundă cu diametrul de 24 cm) si punem compoziția pentru blat. O fixăm cu ajutorul unui pahar astfel încât să obținem un blat compact și uniform, după care îl băgăm la frigider.

Între timp ne ocupam de crema de brânză.
Într-un robot punem brânza mascarpone, smântâna, aromele si mierea și mixam bine, la viteza mare 3-4 minute, după care o împărțim în 2 boluri. În alte 2 vase separate, împărțim agar agarul, pe care il amestecăm cu apa si lăsăm să se odihnească putin.

Blendam murele si le trecem prin sita. Un bol cu agar agar il adaugam in sosul de mure pe care îl încălzim putin, iar cealaltă jumătate îl adăugăm peste lapte și îl amestecăm cu laptele cald. Conținutul de lapte si agar, îl punem într-un bol cu crema de brânză, iar cel cu sosul il adaugam peste celalalt bol cu cremă. Amestecăm bine și montăm tortul. Scoatem forma cu blatul din frigider și punem crema de brânză pe rând (o lingură crema albă, o lingură crema cu mure, până când terminăm. La final nivelăm ușor. Introducem platoul la rece, peste noapte sau macar pentru 5-6 ore.

În tot acest timp, ne ocupam de jeleu. Punem murele într-o crăticioară cu jumătate din cantitatea de apă, iar cu cealaltă jumătate hidratăm agarul. Punem amestecul cu agar peste mure și aducem in punctul de fierbere. Luam oala de pe foc si lăsăm sa ajunga la t° camerei. Cand a ajuns la t° optimă, punem jeleul lichid peste crema de brânză și păstrat iar la frigider până când acesta se solidifica.

Ușor și răcoritor!