Fornetti cu brânză Feta

  • Post author:
  • Post category:Rețete

Mă gândesc la niște Fornetti de muuuult timp, aș putea spune că de vreo 2-3 luni chiar. M-am pornit greu pentru că am vrut musai cu foietaj de casă și durează enorm de mult să faci un astfel de aluat. Pornirea a fost grea, dar mi-am luat inima în dinți și m-am apucat de împachetat aluatul. Două zile a durat, dar a meritat pe deplin.

Rețeta de foietaj o găsiți aici: https://imcookingforsimon.com/2020/02/10/croissante-frantuzesti-umplute-cu-nutty-cream/.

Pentru umplutură am folosit 200g brânză Feta desarată, iar pentru topping, avem nevoie de un gălbenuș, 2 linguri de lapte și seminte de mac /susan.

După ce aluatul este gata, îl împărțim în 16 dreptunghiuri.

Pe 8 dintre ele, punem felii de brânză Feta, apoi acoperim cu dreptunghiurile rămase. Împachetăm bine marginile și crestăm pe mijloc cu un cuțit.

Ungem cu amestecul de gălbenuș și lapte, apoi presarăm semințele.

Coacem 15 minute la 200°, cu ventilație, sau până când devin aurii deasupra!

Poftă bună!