Porridge cremos cu spirulină albastră

Am revenit în forță la micul dejun preferat încă din bebelușie. A trecut ceva timp de când nu l-am mai făcut și chiar i s-a simțit lipsa de pe masa noastră. Pentru că mereu vreau să fie puțin diferit, de data asta am apelat la frumusețea asta de spirulină albastră și bine am făcut.

Ingrediente:
– 300ml lapte de cocos
– 140g fulgi de ovăz
– 1 linguriță spirulină
– fructe proaspete (pentru servit)

Am pus lapte la fiert iar apoi am adăugat fulgii de ovăz. Am lăsat să fiarbă 3-4 minute, apoi am oprit focul.

După ce se răcorește puțin, se încorporează spirulina albastră și se decorează cu fructe.
Eu am folosit merisore, qumquat, banană, dar puteți folosi orice alte fructe.

Sper să vă placă și vouă! Poftă bună!

P.S. Nu uitați de celelalte rețete de porridge, aici.