Papanași cu urdă și dovleac

Toamnă avem, dovleac avem, papanași avem dacă facem! Dar nu vă faceți griji pentru că nu sunt chiar așa greu de făcut!

Se încadrează perfect în categoria rețetelor de toamnă, dar sunt potriviți și pentru Halloween!

Ingrediente:
– 150g urdă
– 150g piure de dovleac
– 2 ouă
– 650g făină 650
– coaja de la o portocală
– coaja de la o lămâie
– 2 lingurițe pumpkin spice
– 80g sirop de agave
– 1 linguriță praf de copt
– 1 linguriță bicarbonat de sodiu

Pentru servit:
– smântână
– dulceață de afine

Ce a fost mai greu a trecut, adică lista de ingrediente. De acum, treaba e mai simplă!

Într-un bol încăpător, amestecăm urda și dovleacul. Adăugăm apoi toate condimentele și aromele și amestecăm totul foarte bine.

La final, cernem făina cu praful de copt și bicarbonatul direct peste amestecul cu dovleac.

Încorporăm foarte bine făina și frământăm puțin cât să obținem un aluat omogen. Acoperim bolul cu un prosop și lăsăm aluatul să se odihnească 15-20 minute.

Formăm biluțe din aluatul pregătit și le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, le pulverizăm cu un spray ulei.

Coacem papanașii 20-25 de minute în cuptorul preîncălzit la 180° sau până devin ușor rumeni.

La final, după ce se răcesc puțin, îi servim cu smântână și dulceață de afine.

Sunt obsolut delicioși! Poftă mare!