Ce faci când ai prin frigider fructe leftovers de care nimeni nu e interesat? Păi simplu, faci sorbet.
Această rețetă de sorbet este una dintre cele mai simple rețete, dar atât de aromată și răcoritoare!
Ingrediente:
– 5 mango
– 10 căpșuni
– 2 lingurițe semințe de chia
Am avut niște mango Alphonso foarte copți și foarte portocalii, fapt ce a ajutat la culoarea această frumoasă, însă puteți folosi orice fel de mango.
Cum am procedat?
Am curățat mango de coajă și am înlăturat sâmburele. Am pus toate bucățile în bolul Thermomix-ului și am blenduit totul vreo 2 minute, viteza 6 sau până când am obținut o pulpă de mango foarte fină.
Am transferat pulpa de mango într-un vas, peste care am adăugat căpșunile tăiate cubulețe și semințele de chia.
Am amestecat totul bine, am acoperit vasul cu un capac și l-am pus la congelator peste noapte.
A doua zi am servit sorbetul cu sirop de curmale.
Delicios a fost! Poftă mare!