You are currently viewing Brownie vegană la minut

Brownie vegană la minut

Cu toții avem pofte, dar nu și prea mult chef. Ce te faci când vrei ceva dulce, dar nu ai dispoziția necesară să stai cu orele în bucătărie?

Păi simplu… faci o prăjiturică la minut și te-ai scos: ți-ai făcut și pofta, a durat maxim 3 minute totul și nu ai nici o chiuvetă de vase de spălat după!

Ingrediente:
– 1/2 banană
– 1 lingură iaurt de cocos
– 2 linguri unt de cacao topit
– 2 linguri carob
– 2 linguri magiun de prune
– 3 linguri cu vârf făină
– 4 linguri lapte
– 1/4 linguriță praf de copt

Pentru servit:
– înghețată de pepene galben
– căpșuni

Se pasează cu furculița banana și se amestecă cu magiunul de prune.

Se adaugă celelalte ingrediente și se amestecă bine, bine, până se omogenizează bine.

Se pune cana cu compoziția în cuptorul cu microunde și se lasă 1 minut.

Se șervește simplă, cu diverse sortimente de înghețată sau fructe. Noi am ales înghețata de pepene galben și căpșuni.

Sper că v-am convins să o încercați! Poftă mare!